Prezentarea departamentului

Prezentare generală

Departamentul Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate funcționează în cadrul Facultății de Științe Economice, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Departamentul  cuprinde în momentul de față 29 de persoane (27 de cadre didactice – 4 profesori, 12 conferențiari, 9 lectori și 2 asistenți și 2 angajați cu atribuții tehnice și secretariale).

Istoric

Departamentul Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate a apărut în urma deciziei de reorganizare a Facultății de Științe Economice, prin Hotărârea Senatului UPG Ploiești nr. 329/27 martie 2014, constituindu-se din membrii Departamentului de Modelare, Analiză Economică și Statistică și o parte din membrii Departamentului Management, Contabilitate și Finanțe (colectivele de Contabilitate și Finanțe).

În iunie 2011 s-a înființat Departamentul de Modelare, Analiză Economică și Statistică, prin unificarea fostei Catedre de Matematică Economică și Informatică de Gestiune (înființată în 2002, la fondarea Facultății de Științe Economice) cu membrii colectivului de Analiză Economică, din cadrul fostei Catedre de Finanțe, Contabilitate și Analiză Economică (înființată în 2004 prin divizarea Catedrei de Economie, Finanțe și Contabilitate, creată la rândul ei în 1995, ca urmare a înființării în 1992 a Facultății de Litere și Științe în care erau încadrate și programele de studii cu profil economic).

Departamentul de Management, Contabilitate și Finanțe s-a constituit în luna iunie 2011, prin fuziunea dintre catedra de Management-Marketing și catedra de Finanțe, Contabilitate și Analiză Economică (colectivele de Contabilitate și Finanțe). Catedra de Management-Marketing a luat ființă ca urmare a necesității de extindere a învățământului superior din cadrul fostului IPG Ploiești, ca o restructurare a acestuia, în condițiile noi impuse de economia de piață. Catedra a funcționat sub aceasta denumire din anul universitar 1993-1994 și s-a format prin desprinderea din Catedra de Management și Inginerie de Zăcământ, din cadrul Facultății de Foraj, care s-a integrat permanent în activitatea de cercetare prin realizarea a zeci de contracte de cercetare în colaborare cu diverse institute de profil din tara.

Obiective principale

Direcții principale de cercetare

Colaborare educațională cu parteneri din industrie

În cadrul obiectivului de menținere a actualității și a nivelului de interes al programelor de studii, colectivul departamentului depune eforturi permanente de integrare în curricula și adăugare la aceasta a unor componente educaționale furnizate de angajatori de marcă. Astfel, în cadrul departamentului funcționează o academie locală Cisco, un cadru didactic este instructor autorizat Cisco, patru cadre didactice sunt instructori autorizați Oracle și două cadre didactice sunt membri în Inițiativa Academică IBM. Prin intermediul cadrelor didactice care îndeplinesc și rolul de  instructori sunt puse la dispoziția studenților, în cadrul curriculei normale și în afara acesteia, în mod gratuit, un număr de mai mult de 70 de cursuri Cisco, Oracle, IBM și Google, plus acces oferit studenților și cadrelor didactice în mod gratuit sau în condiții foarte avantajoase la software Microsoft, Oracle, IBM și de la alte companii, precum și la pachetele G Suite for Education și Office 365.

Laboratoare

Departamentul dispune de 4 laboratoare aflate în corpul J la etajul I:

гис-технологии
ткани для вышивания
FaLang translation system by Faboba